SLC-ul, Tâmpa și debutul

Prin luna februarie v-am tot amenințat că anul acesta o să rup norma pe la raliuri, fie ele de viteză sau de regularitate. Și iată că marele moment a sosit: Raliul Brașovului 2017 aka Tess Rally. La regularitate nu prea mai am emoții că știu foarte bine ce pot și ce nu, în schimb, pe partea de viteză am experiență cam cât avea Harap-Alb când și-a luat plasă și-a coborât în fântână. Hai să trecem la subiect că au fost trei zile pline pe sub Tâmpa și cu puține ore de somn, iar asta înseamnă multe chestii de depănat.

Cu mașina am făcut cunoștință în parcarea hotelului. Nu i-am găsit încă un nume SLC-ului, dar aștept cu mare interes propuneri. Ca să nu existe probleme, vă anunț că Dacia 1300 a fost creștinată sub apelativul Geta. Acu’ săriți și voi cu ceva modern că ne facem de râs în fața nemților!

Ziua de joi era programată pentru recunoașteri. Cu ceva ajutor din partea lui Nea Fane am luat GPS-ul și kit-ul pregătit de organizatori și-am plecat către Cheia. Ajungem la startul PS5, dau cu bățul și plecăm. Și mergem, și mergem și mergem. Tony (Antoine Brajkovic) bombănea ceva într-o română stâlcită (nu săriți cu gura că omul e belgian) și eu scriam ca la școala generală. Imaginați-vă că n-a durat prea mult până când am tras pe dreapta să ne punem ordine în idei. Eu mai la stânga, Tony mai la dreapta și uite așa vreo 10 kilometri de Babarunca s-au dus pe apa Sâmbetei. Era un fel de varză a la Cluj (asta-i cu trimitere către etapa următoare) la mine în caiet. Dacă nu mă credeți vă spun că vineri am avut oră de caligrafie și am trecut tot pe curat. După ce am ajuns la numitorul ăla comun am pus parantezele rotunde, am încercat eu să ridic la pătrat recunoașterile de pe Babarunca, dar Tony a zis că-i ok ce a ieșit și să mergem către Poiană că acolo-i mai ușor.

Vinerea a început și mai prost. Jantele pe care erau montate anvelopele de uscat aveau nevoie de prezoane mai lungi. Am stat cu morcovul bine ancorat până după ora 16 și eram convins că vom lua startul cu niște gume pe care le mai vezi doar pe mașinile alea conduse de bunicuțele din Germania.  Până la urmă am făcut rost de prezoane și am pus anvelopele bune.

Huh! Acu-i acu. Urmează startul și…poc. Dau eu cu bățul în baltă și fac o greșeală din aia de preșcolar. În apărarea mea, nu doar eu am identificat eroarea din roadbook, doar că eu am fost printre aia care au și mușcat-o. Trecem peste și ajungem în Râșnov de unde plecam către Poiana. Ne legăm bine, și-i dăm blană (acum nu vă imaginați că SLC-ul ăla poate să meargă asemeni unui Polo de Rallycross). După vreo 2 kilometri văd fum și-i spun lui Tony să ia puțin piciorul din gaz că nu-i a bună. Din fericire, nimic grav. Peste alți 2 kilometri, iar fum. De data asta și mai gros, iar pe jos dâre de ulei. Aceeași poveste cu gazul, același final fără evenimente nefericite. Am pierdut ceva secunde bune din cauza mașinilor de pe drum, dar așa-i în tenis. Plus că, unde intră 7 minute, mai intră și alte 15 secunde. A urmat o superspecială curată cu un timp bun și o zi încheiată pe locul 4. Hai la somn!

Ultima zi a Raliului Brașovului avea să aducă 5 probe care au totalizat mai bine de 80 de kilometri. Ziua a început cu coborârea către Râșnov. Cum era cam dimineață am zis să punem alte anvelope că poate-i umed sus și să nu facem tâmpenii. Le-am pus și am plecat. Doar că nici jantele astea nu erau croite perfect după calapodul SLC-ului, dar asta avea să fie ultima noastră problemă. Cum am ajuns în Stopul din Râșnov nu prea am înțeles de ce arbitrul ne dădea târcoale. Poate pentru că din discuri ieșea un abur pătrunzător și dens? Poate. Cine știe? Oricum, acela a fost momentul în care am decis că pentru următoarea etapă trebuie investit în sistemul de frânare. Nu de alta, dar am uitat să vă spun că SLC-ul are cutie automată în 3 trepte, iar frâna aia de motor e o chestie așa…relativă.

Trecem cu bine și de Pârâul Rece, iar pe etapă o groapă destul de generoasă ne-a ieșit în cale, iar una dintre jante și-a cam luat concediu medical. Bine că n-a fugit cu tot cu bielete!

Urmau probele cele mai grele: Babarunca și Cheia. În altă ordine de idei, fix probele pe care dictarea nu era deloc punctul nostru forte. Am mers destul de încet și am încercat să conservăm locul 2, poziție pe care am urcat după abandonul lui Gunther Graef. Pe Power Stage – Poiana Brașov am ales să rulăm curat și să încercăm, pe ici și colo, să bucurăm spectatorii sosiți în număr mare. Totul a culminat cu sosirea din Livada Poștei unde câțiva bezmetici rămași de la premierea Power Stage-ului ne-au aplaudat.

În altă ordine de idei, echipajul Antoine Brajkovic – Cornel Șocariciu a terminat pe locul secund și a punctat în clasamentul general. Eu zic că nu-i un debut rău. Le mulțumesc tuturor celor care m-au ajutat și susținut în acest weekend.

Ne vedem la Cluj în intervalul 4 – 6 mai!

Foto | Szabo Attila | Autostiri

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *