Red Bull Romaniacs 2016 – Sudoare, distracție și odă în doi timpi

Salut, numele meu este Cornel și până anul acesta nu am fost la Red Bull Romaniacs! Gata! Am recunoscut! Mi-am aruncat o piatră de pe inimă.

Sincer, nu știu ce mărime au avut ochelarii de cal pe care i-am purtat până acum. Mi se pare o blasfemie să locuiești în România și să nu mergi la niciuna dintre edițiile Red Bull Romaniacs. Oamenii ăia sunt nebuni! Nebuni cu acte în regulă!

Trebuie să-ți lipsească vreo două kilograme bune de țiglă de pe scoarța cerebrală pentru a-ți lăsa familia acasă și pentru a te urca pe motor cutreierând prin inima Sibiului după un traseu marcat cu paglici și plăcuțe.

Recunosc, nu am mai mers niciodată la o competiție de hard enduro, iar aici am găsit lucruri pe care în raliu sau la Coastă nu le voi întâlni niciodată. Poate cel mai tare lucru este acela în care riderul, obosit și rupt în două de atâta mers, îți cere o mână de ajutor (la propriu) pe urcările abrupte, în care motocicleta este mai grea decât Casa Poporului.

Abia dacă îi vezi ochii dârji și gura încleștată în spatele căștii pline de noroi sau praf. Abia dacă îi mai simți sufletul clocotind pe sub costumul de rider. Dar cu toate astea vei simți spiritul de competiție și faptul că vrea să ajungă la finalul zilei.

Am învățat că la Red Bull Romaniacs este important să termini ziua și mai puțin contează locul pe care îl ocupi. Dacă ai experiență, medalia de învingător vine la tine la fel ca pokemonii momiți cu Incense. Dar asta nu-i vreo axiomă!

 

Un alt lucru care te-ar putea determina să mergi măcar o dată să vezi roManiac(s)ii la lucru este ajutorul pe care ți-l cer pe traseu. Îl vezi venind spre tine ca bursucii gata de atac, doar că în ultima clipă, când tu deja ai închis ochii și te vedeai în Valhalla, motorul în doi timpi revine la țăcănitul normal. Scoți capul din carapace și vezi un tip, de două ori mai masiv decât tine care țipă: where? where?. Și-i arăți drumul. Dacă n-o faci, nu știu ce se întâmplă. N-am avut suficient de mult testosteron în cojones încât să nu arăt cu degetul traseul bun.

Iar când ajungi la final de zi, parcă și tu ești mulțumit. Îi vezi cum se îmbrățișează cu familia, cu colegii, îi vezi cum se dezbracă (aviz domnișoarelor) de combinezonul pe care nici Magda Catone cu al său Bonux nu-l mai poate readuce la strălucirea din vitrină, dar mai ales îi vezi mulțumiți. Mulțumiți că au terminat ziua.

Pentru cei care au de gând să afle mai mult despre Red Bull Romaniacs, am o vorbă: Red Bull Romaniacs se simte, nu se citește!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.