Navigatorul din scaunul mașinii 00

Totul a început într-o sămbătă obișnuită. Eram la volan și mă îndreptam către București când telefonul vibrează puternic și scoate un sunet ascuțit. Era un mesaj de la Vlad. “Mergi la Tulcea? Vrei să te dai forlighter cu Katja?”. Nu cred că a durat mai mult de 2 secunde până să tastez codul și să-l apelez pe Vlad. Îmi povestește pe scurt că Ekaterina Stratieva, cea care în 2014 și 2015 a câștigat European Ladies Rally, vine la Tulcea, merge forlighter și are nevoie de navigator.

Nu-mi amintesc cum am reacționat în acel moment, dar cert este că deja mă imaginam pe Eoliene cu caietul în brațe. După un weekend în care am trecut de vreo două – trei ori de la extaz la agonie și invers a venit marea zi. Primesc telefonul de confirmare de la Carmen Poenaru (navigatorul lui Bogdan Marișca și membru în echipa Napoca Rally Academy).

A urmat apoi o după-amiază în care nu știu cum am reușit să mă împart între munca de birou și regulamentul de concurs. O noapte mult prea scurtă a stat între mine și întâlnirea cu Ekaterina. Am plecat la 4 din București, iar la 8 eram în fața hotelului Esplanada aștepând să-mi văd pilotul, mai emoționat decât copiii ăștia care susțin BAC-ul.

O văd și mă vede, ne strângem repede mâna și mergem către mașină. Scoate un teanc de foi pe care erau trecute niște litere, semne și ceva numere. În sfârșit aveam ocazia să văd notițe adevărate, așa cum doar prin on-board-urile de pe YouTube mai văzusem. Ne suim în Loganul care avea să ne fie companion timp de două zile și o tăiem în recunoașteri. A urmat apoi o etapă de tatonare, cam cum a făcut Franța în meciul cu România, iar mai apoi am trecut la discuții serioase. Cu ce parfum te dai, de ce bei Cola când abia a răsărit soarele, hai să facem un selfie și alte chestii cât se poate de profi.

IMG_1018

N-are sens să vă spun cum m-am descurcat în recunoașteri, motiv pentru care trec direct la primul punct de interes al zilei. Pana prostului, așa numești momentul ăla când indicatorul din bordul Loganului mai are o liniuță, dar motorul nu pornește de zici că-i picat cu motorină.

Dar vorba aia, norocul începătorului. Nu trec 5 minute și un echipaj de asistență trece prin zonă, ne aruncă în brațe o sticlă cu benzină și strigă s-avem baftă.

Startul în Danube Delta Rally 2016

La 13:48 am pornit în adevărata provocare. Două zile, 11 probe, peste 500 de kilometri. Până la punctul de start al primei probe speciale nu au existat probleme. Abia atunci începeau. Uit să-mi pun centura peste HANS, las o sticlă cu apă pe consola centrală și alte chestii de începător.

Poza e de pe PS2 😀

– 5, 4, 3…
– TACI!

Strigă Ekaterina către mine și ridică piciorul de pe ambreiaj.

– 80, dreapta 5 pe vârf de pantă în stânga 5 și dreapta 6…și tot așa până la un moment dat în care îmi dau seama că sunt puțin cam în urmă cu dictarea. Nu-i nicio problemă, Ekaterina era la datorie cu un strigăt ascuțit.
– Ce-i acolo? Ce urmează? Hai, mai repede!
“Ai să-mi trag palme. M-am ars!”

În momentul ăsta eram deja în altă lume. Mă tăiasem. Grav de tot. Ridic capul din foi, încerc să simt virajul în care sunt, mă uit pe dictare și continui să citesc.

“Huh. L-am nimerit!”

Și…ajungem la finalul primei probe. După ce dau pe gât o sticlă cu apă, desfac centura, îmi dau jos casca și văd daunele. Mâna stângă era de ceva vreme peste apa Stixului, părul arăta de parcă stătusem în aer liber în timpul musonului, iar limba pe care o vorbeam avea mai puține litere decât îmi aminteam.

Da, a fost o senzație ciudată, dar în secunda următoare voiam mai mult și mai mult. Și am avut parte de încă 8 probe speciale. Pe cea de-a zecea n-am mai dus-o la final. Planetara stânga și-a arătat vârsta chiar la punctul de start.

IMG_1041

Așa arăt eu când sunt frustrat.

Ce am simțit? Frustrare, bineînțeles!

Rămân cu gândul că am făcut o figură frumoasă, că mi-am demonstrat că pot și că în perioada următoare trebuie să ma apuc serios de muncă. Până atunci…

IMG_1033

Merci, Ekaterina!

Foto | AttilaSzabo

1 Comment

  1. Pingback: Danube Delta Rally 2017 – Cinste vouă Pelicanilor | Sho

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.